Pleoapele reprezintă prima protecție a ochiului. Reflexul de clipire este un reflex ce apare în fața agresiunilor directe (traumă, corpi străini, vânt, apă). Sunt și o cortină pe care o coborâm daca nu ne place mereu ce vedem pe scena lumii.
Igiena palpebrală – de ce igiena palpebrală? Doar ne spalam pe față, pe ochi. Dar este suficient întotdeauna? Dacă nu există modificări sau patologii palpebrale, e suficient. Dar dacă este o afecțiune a marginii palpebrale, adică o blefarită, apa și săpunul nu sunt de ajuns pentru un confort ocular.
BLEFAR(O)-, -BLEFARÍE elem. „pleoapă”, „cil”. (< fr. bléphar/o/, -blépharie, cf. gr. blepharon) Sunt mai multe tipuri de blefarită. O cauză frecventă este blefarita seboreică, adică o suferință a glandei seboreice a foliculului pilos. Deseori se asociază cu o dermatită seboreică a capului. Este o afecțiune a pielii, în care aceasta devine uleioasă, fiind însoțită de apariția scuamelor în păr (mătreață) și a unui rash (roșeață) la nivelul feții. Pacienții prezintă uneori scuame și la nivelul sprâncenei, pe frunte. E mai frecventă la barbați.
La nivel ocular apare înroșirea marginii libere a pleoapelor asociată cu depuneri grase ce lipesc genele între ele și scuame subțiri pe gene. Poate fi simptomatică, cu prurit (mâncarime), usturimi oculare, senzație de disconfort ocular sau este o descoperire la un examen oftalmologic de rutină. Belfarita nu este o boala contagioasă. Este o afecțiune cronică cu perioade de acutizare. De aceea necesita o întretinere, curățire a zonei afectate. Igiena pleoapelor este cheia tratamentului.
- Aplicarea de comprese calde dilată canalele glandelor seboreice și provoacă evacuarea secrețiilor.
- Spalarea mecanică a marginii libere a pleoapelor cu soluții speciale (șampoane, geluri) ce indepartează materialul aderent (cruste, scuame) și curață orificiile glandelor seboreice.
- Masajul zilnic al pleoapelor se face pentru a stimula eliminarea retențiilor de sebum.
- Altă metodă ar fi întreținerea cu abur cald cu dispozitive speciale pentru drenarea acestor glande (căldura, dilatarea canalelor, eliminarea excesului de sebum).
- Ștergerea pleoapelor cu șervețele de unică folosință speciale pentru ochi. Acestea actionează mecanic și îndepartează scuamele și prin substanțele ce le conțin (emoliente, antiinflamtoare).
- Lacrimi artificiale sau lubrefianți oculari sunt prescrise de medicul oftalmolog pentru simptomatologia de usturimi, jenă, nisip în ochi date de o uscăciune a ochiului ce poate insoți blefarita seboreică.
- Se face tratamentul dermatitei seboreice la indicația medicului dermatolog.
